Cenaclul Literar ASCE-PP Editia a II - a (Part I)

  Dutu Viorica










Căutare

Pentru ce mi-ai dat, Doamne,

Oase , ca să le aud plângând?

Să sprijine această mână de carne

Ce poartă în ea Duhul Sfânt?

Trec ani, lăsând în urma lor

Nămeti de secunde.

Și oasele devin din ce în ce mai scurte

De atâta mers înainte sau înapoi

Căutându-Te la infinit în noi.

Sunt seri când le aud șoaptele,

Un murmur plăcut pătrunde in trup

Și acesta se așază în genunchi luminând

Ca o candelă vie, rugându-se Tie.

Mi-ai dat oase ca să pot să mă înalt,

Dar n-au fost destul de lungi

Ș-am rămas căutând între cer și pământ.

M-am urcat pe nămeții secundelor

Ca să pot să te-ajung.

Dar ei s-au topit sub talpa fierbinte,

Ce a luat foc, căutând.

Atunci am înțeles că arzând în iubire 

Te pot întâlni pe pământ.

Duțu Viorica

 

Cioburi de cuvinte

Într-un vârtej de cuvinte

De diferite forme, de diferite culori,

Se scurge agale viata din noi.

Iubirea de sine răstigneste cuvinte,

Transformându-le-n cioburi tăioase, ascuțite

Sângerând dureros cuvântul de duh

Ce a fost la început legământ.

Duțu Alexandra

Noroi și lumină 

Suntem oameni, bulgări de tină.

Ne rostogolim înainte si înapoi

Căutând lumină.

Când sufletul plânge,

Forma se frânge,

Nămolul din urmă ne-ajunge.

Rămânem pe loc,

Așteptând un strop de lumină,

Pentru a ne regăsi forma

Și a ne desprinde din mocirlă.

Mișcarea ne ajută să ne bătătorim

Ca lacrima ce vine

Să nu ne mai transforme în noroi.

Duțu Viorica

 

 Pentru restul poeziilor vă rugăm să dați click pe titlul postării

Lectura placută!

ASCE-PP

Cuvântul
Cuvânt început între cer și pământ
Pântec de mamă pentru om ,leagăn sfânt.
Gândul te poartă sfredelind în adânc
Iar aripa lui te ocrotește până când
Coaja-ți cea fină se sparge în lumină
Ieșind la iveală forma-ți divină.
Cuvânt început între cer și pământ
Prin tine se-adapă sufletul însetat
De înțelepciune apoi fiind luminat
În raza cea sfântă de Duh revărsat.

 Duțu Viorica

  

Un alt început
Moarte, dă-mi mâna și hai să dansăm
Dansul ne fie un nou început.
Mi-e milă de tine că n-ai un iubit,
Sărutul tău rece l-a alungat,
Dar eu îl accept așa, înghețat,
Căci viața din mine s-a scurs, a plecat.
Moarte, iubirea tu nu o cunoști.
Mi-e milă de tine
Și vreau să-ți arăt
Că un strop de iubire te scoate din orice mormânt.
Frumoasă ești, moarte, stând în lumină,
Fața-ți de ceară străvezie
E țărm al ochilor tăi negrii și adânci.
Iar trupul tău zvelt și răsfrânt
Pare a fi o poartă către un alt început.

 Duțu Viorica

  

Lumina cuvântului

Într-o zi am văzut un strop de lumină
Rostogolindu-se pe cărare.
M-am întrebat,
Ce poate să fie oare?
Am crezut că e o bucată ruptă din soare
Sau poate vreo lumină călătoare?
Era cuvântul,
Desprins dintr-o inimă iubitoare.
Îmbătat de miresme hoinărea pe cărare.
Iubirea transformă cuvintele
În lumină orbitoare
Și-acestea izvorăsc revărsându-se
În stropi mici de soare.

 Duțu Viorica

 

Trandafirul
Mi-a înflorit în palmă un trandafir,
Cu rochie fină, grena, de catifea.
Mirosul lui mă îmbată
Și aș vrea să ți-l ofer așa,
Din palma mea.
L-aș strânge în pumn,
Să-l păstrez doar pentru mine,
Dar frageda-i petală s-ar usca.
Mirosul lui ar înceta să îmbete
Și-atunci aș pierde frumusețea sa.
Doar oferindu-ți-l din palma mea
Aș câștiga de-a pururi frumusețea sa.

 Duțu Viorica

Casa copilăriei
Casa de mamă,
Casă de tată
Casa copilăriei
E înverzită toată.
Prin geamuri curate,
Lumina străbate.
În prag luminând
Părinții ce-așteaptă
Să vină-n curând.

Duțu Viorica